Ce beneficii au fibrele alimentare

Fibrele alimentare sunt nutrienti de origine vegetala, pe care organismul nu le poate digera. Ele trec prin stomac, intestine si colon, si chiar daca nu sunt dizolvate, au un mare beneficiu asupra organismului. Fibrele alimentare sunt de doua tipuri: cele solubile, care se dizolva in apa, si cele insolubile, care nu se dizolva. Sa vedem insa care sunt beneficiile majore ale fibrelor si in ce alimente le putem gasi.

Sunt bune in curele de slabire. Acestea se umfla in intestine si creaza astfel senzatia de satietate, in urma careia foamea dispare. Si deoarece fibrele alimentare nu se digera, aportul caloric este minim. In plus, acestea ajuta organismul si la detoxifiere.

Trateaza hemoroizii. Deoarece scaunul este mai moale, vasele de sange de pe peretii rectului nu se mai rup (ca in cazul hemoroizilor). O dieta care sa contina si fibre alimentare poate duce la impiedicarea aparitiei sau chiar tratarea hemoroizilor.

Previne cancerul de colon. Prevenirea cancerului de colon are loc prin umflarea fibrelor in intestine, reglarea consistentei bolului alimentar, facilitarea motilitatii intestinale si a reglarii florei intestinale.

Scad colesterolul. Acest fenomen are la baza influentarea absorbtiei colesterolului din alimente la nivelul intestinului subtire. Mai mult, fibrele alimentare inhiba absorbtia anumitor grasimi.

Scad absorbtia de glocoza. In cazul persoanelor care sufera de diabet, aceasta veste este una minunata. Pe langa scaderea colesterolului, consumul de fibre alimentare duce si la scaderea glucozei, care poate preveni diabetul zaharat de tip II.

Sunt indicate in constipatie. Persoanele care consuma in mod regulat fibre alimentare scapa de constipatie deoarece acestea absorb o anumita cantitate de apa, faciliteaza motilitatea intestinala (micarile de eliminare a fecalelor) si duc la un scaun mai normal si mai des.

Iata cele mai importante surse de fibre alimentare:

– Tarate de grau, de ovaz si de porumb;

– Condimente;

– Cacao pudra;

– Seminte de in;

– Fasole boabe;

– Naut;

– Faina de soia sau din grau integral;

– Curmale;

– Germeni de greu;

– Alune, migdale;

– Mazare boabe uscata;

– Fructe;

– Orez.